10 obiceiuri sănătoase

sursa: www.tumblr.com
Cu toţii ne dorim să fim fericiţi. Pentru mulţi dintr noi, să fim fericiţi înseamnă să avem succes. Descoperă acum cum îţi poţi accelera drumul spre succes cu ajutorul a 10 obiceiuri sănătoase.

Obiceiurile de zi cu zi reprezintă baza succesului în viaţă. Lucrurile mărunte pe care le facem în fiecare zi ne pot învăţa cum să ne îmbunătăţim vieţile şi să ne atingem scopurile. obiceiurile bune ne ajută să ne realizăm visele , să slăbim, să abţinem acea promovare sau să scriem în sfârşit cartea aceea pe care am tot amânat-o atâta timp.

Învaţă cum să ai obiceiuri sănătoase, care te vor face fericită, mulţumită şi împlinită.

1. Fă sport în fiecare zi


sursa: www.tumblr.com
Ce au în comun toţi oamenii de succes? faptul că îşi fac timp să transpire puţin în fiecare zi. Corpul nostru este prima unealtă de care avem nevoie în drumul nostru spre succes şi trebuie să ne asigurăm că această unealtă este într-o stare cât mai bună. un corp sănătos supravieţuieşte mai uşor unei zile încărcate.

Nu îţi abuza corpul consumând mâncare nesănătoasă şi neglijând exerciţiile fizice zilnice te vei simţi letargică, înceată, într-un cuvânt, nu te vei simţi deloc bine. Te vei îmbolnăvi mai frecvent ţi vei fi epuizată la sfârşitul săptămânii. Vei arăta şi te vei simţi rău.

Făcându-ţi timp în fiecare zi pentru sport, corpul tău te va răsplăti. activitatea fizică întăreşte fiecare parte a corpului, de la plămâni, până la inimă şi creier. Te vei simţi mai vine, vei avea o dispoziţie bună, vei arăta încredibil şi, nu în ultimul rând, vei trăi mai mult! :)

Fructe de mare, sursa: www.tumblr.com
2. Mănâncă sănătos

După cum spuneam mai devreme, pentru a-ţi asigura succesul ai nevoie de uneltele potrivite. Şi, aşa cum unei super-maşini îi trebuie un super-combustibil, şi corpului tău îi trebuie combustibilul potrivit.

Consumă multă hrană crudă, fructe şi legume, carne slabă, peşte, nuci, seminţe, cereale, etc.





3. Ascultă mai mult decât vorbeşti

Cum ai putea să înveţi lucruri noi, să descoperi concepte noi sau să fii inspirat de idei noi dacă vorbeşti tot timpul? Priveşte fiecare interacţiune ca o nouă ocazie de a fi inspirată. Cu inspiraţie şi înţelepciune, succesul este garantat. De asemenea, oamenii vor fi atraşi de tine pentru că vor observa că îi asculţi atunci când vorbesc. În ziua de astăzi, aceasta este o calitate foarte preţuită.

4. Nu judeca

Este uşor să judeci o carte după coperţi şi să presupui ce e mai rău (sau nvers) despre anumiţi oameni sau anumite situaţii. Însă oamenii de succes ştiu că orice poveste are cel puţin două variante şi că nimic nu e pur şi simplu alb sau negru.

Data viitoare când te simţi pe punctul de a cădea pradă prejudecăţilor, rezistă tentaţiei! Aşteaptă o vreme, foloseşte-ţi logica şi instinctul şi abia apoi ia o hotărâre.

5. Fi amabilă şi cu cei care nu te pot ajuta cu nimic

Când urci pe scara succesului ţi se poate întâmpla să uiţi uneori de cei pe care îi întâlneşti oe drum. Fie că e vorba despre cineva care te-a ajutat (direct sau indirect), fie că e vorba despre o cunoştiinţă nouă, trebuie să conştientizezi faptul că ambele persoane sunt egale ca importanţă.

Fii amabilă şi drăguţă cu toată lumea. Chiar daca nu crezi în karma, vei observa că vei avea mereu de câştigat. Îţi vei construi o reputaţie bună şi un caracter de nota 10. Te vei simţi bine în pielea ta şi te vei fi mulţumită la găndul că ajuţi pe cineva chiar dacă, personal, nu ai nimic de câştigat.

6. Concepe un plan

Acest obicei pare simplu, dar el este de fapt foarte important. Cu toţii avem anumite scopuri în viaţă. Fie că vrem să fim directori de firmă sau staruri la Hollywood, există întotdeauna acel ceva la care aspirăm şi care, de obicei, este destul de greu de atins. Dacă te rezumi doar la acest scop, va fi ca şi cum ai încerca să sari la o înălţime de 8 metrii fără niciun fel de ajutor. În loc să faci acest lucru, separă marele scop în mai multe scopuri mai mici, uşor de realizat. Dezvoltă-ţi aptitudinile şi capacităţile, astfel încât cei 8 metrii să devină 7, apoi 6, apoi 5 metrii şi aşa mai departe.

7. Mergi la culcare devreme şi trezeşte-te dimineaţa

Acest lucru pare greu de realizat, mai ales dacă ai o viaţă socială foarte activă, dar adevărul este că, dacă vrei să ai succes, trebuie să creezi un mediu propice succesului. Cei mai mulţi oameni de succes sunt calmi, controlaţi şi plini de viaţă. Mergând devreme la culcare nu doar că te vei odihni mai mult (şi mai bine), dar vei scădea şi nivelul stresului, îţi vei îmbunătăţi capacitatea creierului de a asimila lucruri noi şi îţi vei întări organismul. Trezindu-te devreme vei avea mai mult timp pentru exerciţii fizice zilnice şi pentru a planifica activităţile pe care vrei să la întreprinzi în acea zi. Cine se trezeşte de dimineaţă departe ajunge.

8. Meditează

Ştii cum e atunci când aştepţi o veste importantă (rezultatul unui examen, hotărârea şefului în privinţa noului tau proiect, etc)? Chiar dacă eşti în oraş cu prietenele, nu te poţi abţine să nu verifici telefonul la fiecare 2 minute pentru a fi sigură că nu te-a contactat nimeni să îţi dea marea veste. Nu eşti atentă la ce se întâmplă în jutul tău şi mintea ta este bombardată în mod constant de idei care încep cu "dacă..." (Dacă am picat?)

Acesta este modul în care funcţionează creierul multor oameni în fiecare zi. Călugării budişti folosesc sintagma "minte nebună după bani" (crazy money mind) atunci când se referă la acest aspect. Atunci când trecem rapid de la un sibiect la altul, apoi ne întoarcem mental la cel anterior şi tot aşa, mintea noastră nu se poate găsi într-o stare prea plăcută. Dacă vrei să ai succes, trebuie să îţi controlezi mintea şi gândurile.

S-a dovedit ştiinţific faptul că dacă meditezi în mod regulat dispoziţia şi abilităţile cognitive ţi se va îmbunătăţi,  corpul se va re-energiza, iar nivelul stresului va scădea.

9. Fi pozitivă

Gândurile noastre sunt lumea noastră. Ceea ce gândeşti influenţează felul cum te simţi, cum te porţi şi, prin urmare, forma pe care o va lua viitorul tău. Este perfect logic ca atunci când urmăreşti rezultate pozitive să fie necesar să gândeşti pozitiv.

Deşi meditaţia te ajută să îţi stăpâneşti mintea, gândurile negative trebuie neutralizate şi eliminate chiar şi atunci când nu meditezi. Pe parcursul zilei, atunci când detectezi un gând negativ, respinge-l. Concentrează-te pe ceea ce este pozitiv.

Nu trebuie să fii extrem de optimistă (Ura! Am fost concediată! Am mai mult timp să mă uit la televizor!), dar ai putea măcar să încerci să vezi partea bună a lucrurilor (OK, mi-am pierdut slujba, dar n-am mai avut nicio provocare în ultima vreme şi poate cămi-ar prinde bine să încerc ceva nou).

10. Fii recunoscătoare pentru ceea ce ai

Nu în ultimul rând, conştientizează cât de des poţi toate lucrurile frumoase din viaţa ta. La urma urmei, la ce bun atâta succes dacă nu ştii să-l apreciezi? Învaţă să apreciezi lucrurile mărunte şi frumoase ale vieţii. Poţi chiar să ţii un "jurnal al recunoştiinţei". La început, scrie în fiecare zi câte un lucru pe care îl apreciezi. Apoi, cu timpul, încearcă să descoperi câte 3 sau chiar 5 lucruri pe zi.

Aflați mai multe »

7 reguli ale bijuteriilor statement


Bijuteriile sunt o modalitate minunată de a însufleţi o ţinută şi de a ne evidenţia trăsăturile. Bijuteriile statement sunt foarte în vogă şi garantează faptul că vei întoarce toate capetele, însă dacă nu sunt purtate corect rezultatul poate fi unul dezastruos. Avantajul lor este acela că ai nevoie de o singură piesă pentru a-ţi pune în evidenţă outfit-ul. Secretul este să păstrezi totul cât mai simplu; concentrează-te în jurul unei singure piese mari sau jonglează cu accesorii de dimensiuni diferite, bine coordonate, care să aducă echilibru tinutei tale.

1. Cu cât e mai puţin, cu atât mai bine.

Bijuteriile îndrăzneţe trebuie să iasă în evidenţă, aşa că nu crea un aspect aglomerat aşezându-le prea aproape una de cealaltă. Este de preferat să porţi una singură, dar dacă ţii cu tot dinadinsul să porţi mai multe, încearcă să nu porţi în acelaşi timp inele şi brăţări sau cercei şi coliere. Cerceii candelabru şi brăţările cătuşă arată bine împreună, în timp ce un colier lung se potriveşte de minune cu un inel mare. Trebuie doar să porţi elemente care se potrivesc. Încearcă să te rezumi la bijuterii din acelaşi material.

Mai multe lanţuri purtate simultan crează un efect foarte atrăgător dacă sunt purtate în mod corect. Ai grijă însă să nu depăşeşti limita bunului gust prin combinarea prea multor lanţuri.

Evită să porţi lanţuri lungi dacă porţi şi o curea. Vei adăuga prea multă greutate într-o singură zonă. Un colier la baza gâtului pot foarte bine să fie piesa de rezistenţă a ţinutei, sşs că lasă-l să fie centrul atenţiei.

2. Poartă haine cât mai simple

Accesoriile complexe merg cel mai bine cu haine simple. Fereşte-te de imprimeuri, broderii sau ţinte. Aminteşte-ţi că bijuteriile sunt cele care trebuie să iasă în evidenţă.

O rochie neagră este perfectă pentru una sau două bijuterii extravagante, în timp ce jeanşii asortaţi cu o bluză simplă, albă, oferă fundalul ideal pentru ceva colorat. Poartă culori neutre atunci când porţi bijuterii colorate şi complicate. Accesoriile mai puţin complexe se potrivesc cu hainele cu imprimeuri.

Combină o bijuterie mare cu altele mici, de aceleaşi culori.

3. Alege cu grijă cerceii

Cerceii mari ies imediat atrag mereu privirile. Alege o pereche care îţi încadrează frumos chipul , se potriveşte formei feţei tale şi îţi pune în evidenţă trăsăturile.

Când porţi cercei statement este bine să ai o coafură cât mai cuminte. Aminteşte-ţi că totul se rezumă la echilibru. Poţi să îl strângi părul într-un coc.

Machiajul trebuie să se potrivească şi el. O pereche de cercei puternic coloraţi merg cel mai bine cu un machiaj simplu.

4. Potriveşte colierul cu gulerul bluzei


Bluzele şi rochiile fără bretele, cu un umăr gol, cu taietură rotundă sau în V sunt ideale pentru colierele statement. Gulerele şi bretelele, la fel ca şi abundenţa detaliilor în apropierea feţei , trebuiesc evitate.

5. Acordă puţină atenţie mâinilor

Când porţi un inel îndrăzneţ vei atrage atenţia asupra mâinilor tale şi, în consecinţă, asupra unghiilor. Ai grijă ca ele să arate cât mai bine. Optează pentru o manichiură simplă.

Culoarea unghiilor trebuie să se asorteze cu cea a inelului. Nu purta inele mari dacă ai o manichiură multicoloră. Deşi acest lucru poate fi drăguţ la o adolescentă, nu este deloc o dovadă de eleganţă.

Inelele sunt cele mai mici bijuterii statement, aşa că te poţi juca cu ele cum vrei. Cu cât sunt mai mari şi mai strălucitoare, cu atât mai bine. Aminteşte-ţi însă că echilibrul este cheia, aşa că ar fi bine să nu porti mai multe odată.

6. Împodobeşte-ţi mâinile

Pentru a pune în evidenţă o brăţară stil cătuşă poart-o cu o bluză fără mâneci sau cu mâneci lungi, mulate, de o singură culoare. Rezumă-te la o singură brăţară.

Dacă îţi place să porţi mai multe brăţări deodată, poartă-le la o singură mână. Combină maxim 7 brăţări şi asigură-te că se potrivesc între ele. Combinaţia de aur şi argint arată întotdeauna minunat.

7. Make a statement

Bijuteriile statement trebuie să transmită un mesaj. Dacă optezi pentru simplu şi elegant, alege un colier de perle. Piesele florale sau vintage arată minunat co o ţinută feminină şi romantică, iar mărgelele colorate se potrivesc stilului boho. Brăţările stil cătuşă se potrivesc cu rochiile mini, în culori neutre, iar cerceii candelabru arată bine cu o rochie lungă, vaporoasă.
Aflați mai multe »

Cum să primeşti papucii cu demnitate


Te desparţi de mai multe ori până te desparţi, iar când e să fie de-adevăratelea simţi cum moare pentru tine speranţa fericirii despre care nu bănuieşti ce întindere are în fiinţa ta şi cât de adânc este ea împletotă cu bucuria de a trăi, bucurie care până atunci crezusei că e automată şi nu poate fi alungată de nimic.
(Marin Preda)

Despărţirile sunt un aspect normal al vieţii. V-aţi cunoscut, v-aţi îndrăgostit şi aţi trăit împreună o iubire frumoasă, dar, vorba cântecului, toate lucrurile bune au şi un sfărşit (aproape toate, ce-i drept). Din păcate, însă, de cele mai multe ori, nu ne spunem "la revedere" în cei mai buni termeni. Nu avem mereu norocul să găsim bărbaţi capabili să trateze cu inteligenţă problema despărţirii. Şi, deşi suferinţa nu ne-o poate lua nimeni "cu mâna", nu avem deloc nevoie să ne mai şi înjosim pe deasupra. Iată câteva sfaturi pentru a ieşi cu capul sus dintr-o despărţire, chiar daca tu eşti cea care primeşte papucii.

1. Nu negocia împăcarea

Singurele lucruri pe care ar trebui să i le spui sunt întrebările logice (ex: De ce vrei să ne despărţim?). El îţi va înşira probabil un milion de lucruri pe care le urăşte la tine: îl baţi mereu la cap, eşti obsedată de curăţenie, asculţi mai mult de prietenele tale decât de el şi multe, multe altele. Este posibil ca în acest moment, singurul tău gând să fie: "Dar mă pot schimba..." La urma urmelor, cât de greu poate să fie să fie? Niciun sacrificiu nu e prea mare atunci când e în numele iubirii, nu? Dacă ajungi să te gândeşti la asta, opreşte-te! Indiferent cât de nervos este (mai nou) fostul tău iubit, nu încerca să negociezi. Dă din cap: "da dragule, aşa vom face". Fără "dar", fără scuze, fără certuri. Lasă-l să spună ce are de spus. Fruntea sus! Ia-ţi inima-n dinţi şi lasă-i vorbele să treacă pe lângă tine fără sa apleci urecheala nimic. nu pune la suflet ce auzi. Poţi analiza conversaţia mai târziu, când nu vei mai fi atat de copleşită din punct de vedere emoţional.

2. Nu muşca momeala

Nu există cuplu perfect, aşa că atunci când el începe să-ţi însire toate defectele, lipsurile şi greşelile vei fi, probabil, tentată să îi răspunzi cu aceeaşi monedă. Îl baţi la cap pentru că e nătăfleţ. Nu eşti obsedată de curăţenie, dar cineva trebuie să mai facă şi ordine în casă pentru că dacă ar fi după el, aţi trăi într-un grajd. Asculţi de prietenele tale doar atunci când consideri că are dreptate. Mai mult ca sigur are şi el o listă lungă de defecte pe care tu, conştiincioasă, le-ai inventariat cu sfinţenie. Probabil că uită să lase capacul jos când merge la baie, îşi ţine picioarele pe măsuţa de cafea sau pierde vremea în faţa televizorului cu băieţii. Situaţia nu se va îmbunătăţi cu nimic dacă începi şi tu să enumeri toate aceste lucruri.

Atunci când ne certăm cu cineva sau suntem părăsiţi, ne simţim atacaţi şi primul instinct este acela de apărare, motiv pentru care vom vrea să atacăm la rândul nostru. Dar, dacă reuşeşti să îţi controlezi această reacţie, vei ieşi cu capul sus şi cu demnitatea intactă. Acceptă tot ce are de spus şi nu spune nimic la rândul tău.

3. Fii tu cea cu bun simţ

Băieţii/ bărbaţii au anumite concepţii despre femei, concepţii care, ce-i drept, de multe ori se dovedesc a fi adevărate. Când iubitul tău a luat decizia de a se despărţi de tine, şi-a imaginat, probabil, o scenă mult mai dramatică (plânsete, rugăminţi, ţipete, etc.). Este posibil ca el, văzându-te atât de calmă şi lipsită de orice fel de reacţie, să fie chiar puţin dezamăgit. Se aşteptase să fi măcar un pic afectată. Dacă, înainte de a discuta cu tine, a mai cerut şi sfatul vreunui amic, se va aştepta cu atât mai mult la o scenă dramatică. Când comportamentul tău nu se va ridica la nivelul aşteptărilor lui, se va întreba cu siguranţă ce anume nu e în regulă. Oare a făcut ce trebuia despărţindu-se de tine? Va încerca replici de genul "Aha, deci recunoşti că e vina ta!" sau "Poate dacă ai fi fost putin mai nu-ştiu-cum", etc. Acceptă şi aceste comentarii pentru că ele arată cât de surprins este el de fapt de felul cum evoluează discuţia. Probabil că avea deja plănuit ce anume să îţi spună şi cum să răspundă unor eventuale atacuri din partea ta şi tu, prin comportamentul tău neaşteptat, i-ai dat planurile peste cap.

Bineînteles, nu trebuie să fii de acord cu faptul că tu eşti vinovată pentru sfârşitul relaţiei. Cel mai bine ar fi să te rezumi la expresii generale, de genul: "Cred că relaţia noastră şi-a urmat cursul firesc şi acum a ajuns la sfârşit" sau " Cred că ai dreptate când spui că ar trebui să ne vedem fiecare de viaţa noastră". Nu da vina pe el şi nici nu o lua asupra ta. Fii cât mai generală, vagă şi enervant de relaxată. Stai de-o parte şi priveşte-l cum devine don ce în ce mai frustrat.

4. Aşteaptă-te la exagerări
În timp ce tu te lauzi cu reuşita de a fi rămas calmă, fără plânsete, ţipete sau farfurii sparte de pereţi, el se va întoarce la amicii lui, care vor vrea să afle cum s-au petrecut lucrurile. Bineînţeles, nu prea are să-i placă să le povestească despre cum ai stat calmă şi ai acceptat totul fără nicio obiecţie, aşa că e posibil să scape câteva minciunele, cum că ai făcut o criză de nervi, ai plâns şi l-ai implorat să nu te părăsească. E OK dacă îl înjuri împreuna cu prietena ta cea mai bună în timpul unei petreceri în pijama, dar până aici. Dacă e genul care minte în încercarea de a stârni admiraţia celorlalţi, probabil că prietenii lui ştiu deja asta şi îşi vor da singuri seama că nu spune adevărul. Şi chiar dacă îl cred, de ce ti-ar păsa?

Dă-ţi ochii peste cap dacă vrei şi spune doar că te bucuri că perioada aceea din viaţa ta s-a încheiat. Apoi schimbă subiectul. Poate că, atunci când eşti acasă, departe de ochii curioşilor,încă mai plângi înainte să adormi şi atunci când priveşti un film de dragoste, dar nu e nevoie ca el să ştie asta, Poartăte ca şi cum fostul tău ar fi exact ceea ce este de fapt: fostul. Poartă-te ca şi cum nu ai fi deloc afectată şi încearcă să laşi impresia că ai trecut deja peste această despărţire.

5. Nu îl vorbi de rău

OK, la ora asta probabil că este destul de supărat.Nu doar că ai acceptat cu uşurinţă despărţirea, dar,mai nou, nici măcar nu te aperi în faţa atacurilor lui? Relaţia voastră chiar nu a însemnat nimic pentru tine?

Demnitatea ta îl va face să uite complet de a lui. Va uita de bunul simţ şi te poţi trezi că o parte din intimităţile voastre sunt acum pe buzele tuturor. Un scenariu deloc plăcut, dar nu imposibil. Procedează la fel ca şi până acum: ignoră-l.

BONUS

 Este posibil ca iubitul tău chiar să fie o fiinţă umană, situaţie în care totul este mult mai simplu. Dacă acesta estecazul, atunci felicitări pentru alegerea unui astfel de bărbat! Deşi nu mai sunteţi împreună, vei preţui întotdeauna momentele petrecute alături de el.
Aflați mai multe »

Stilul Elena Gilbert

Deşi în România nu se difuzează pe niciun post de televiziune, serialul "The Vampire Diaries" este extrem de popular în rândul tinerilor şi nu numai. Protagonista, Elena Gilbert, interpretată de Nina Dobrev, are un stil simplu, casual-elegant, pe care, din câte am observat,multe fete şi-l doresc. Iată câteva idei de ţinute pe care le poţi purta la diferite ocazii.

1. La şcoală/ pe stradă
2. La o "ieşeală"

3. La o petrecere/ banchet







Aflați mai multe »

5 trucuri pentru un decolteu frumos


Ce pot face femeile mai puţin înzestrate de natură pentru a avea un bust cât mai atrăgător? Dacă faceţi parte din populaţia feminină nemulţumită de acest aspect, înseamnă că astăzi nu este pentru prima oară când căutaţi informaţii despre ce trucuri puteţi folosi pentru a mai înclina puţin balanţa în favoarea voastră. Am să aduc, totuşi, un element de noutate faţă de articolele obişnuite, propunându-vă să nu mai aspiraţi la a vă face sânii să arate mai mari sau, cel puţin, nu doar la asta. Personal, m-am săturat să văd în fiecare zi pe stradă fete/ femei care îşi sufocă sânii, ridicându-i până în bărbie în încercarea de a obţine o aparentă voluptate. Rezultatul este nu doar dezgustător, dar şi penibil.

Îmi amintesc de perioada liceului, când dimensiunea bustului meu mă deranja destul de mult. Aveam pe atunci o colegă şi prietenă foarte bună care avea aceeaşi ,,problemă" ca şi mine, doar că nu părea la fel de deranjată de asta. Mi-a spus într-o zi: "Maria, tu chiar crezi că toţi băieţii vor sâni mari? Ce crezi că ar alege un băiat între un sân frumos, deşi mai mic, şi unul atât de mare încât e nevoit să-l prindă cu ambele mâini?" Nu am uitat niciodată fraza asta, parţial datorită tonului amuzant pe care l-a folosit atunci cand mi-a spus-o. Ceea ce încerca prietena mea să mă facă să înţeleg este că frumuseţea stă în ochii privitorului. La fel cum fiecare femeie are un prototip diferit de bărbat ideal, şi bărbaţii au idei diferite despre ce anume face o femeie să fie frumoasă sau sexy. Iubitului meu nu prea îi pasă despre dimensiunea bustului, fiind mai atras de un fund bombat. Unul dintre prietenii lui preferă sânii mari în detrimentul fundului, pe când un altul spune că preferă fetele foarte zvelte. Aceste preferinţe sunt şi mai evidente în momentul în care le cunoşti şi pe partenerele acestor tipi :)

Revenind la lucruri mai concrete, sufocarea sânilor nu avantajează nicio femeie. Atunci când îi forţezi să se apropie, poţi avea impresia (gresită!) că ai obţinut un decolteu sexy. De fapt, lucrurile nu stau deloc aşa. În primul rând, trebuie să fii conştientă că atunci când te priveşti în oglindă nu vezi decât felul în care arăţi când eşti privită din faţă. A fi în public înseamnă a fi înconjurată de oameni, care nu te vor privi doar din faţă şi care vor observa, prin urmare, faptul că, în chip ciudat, sânii tăi nu sunt voluptoşi decât "pe mijloc", fără să îţi ofere şi acele forme laterale care le plac bărbaţilor. Nu doar că oamenii îşi vor da seama că nu eşti mulţumită de felul în care arăţi, dar vor fi şi conştienţi de micul truc pe care l-ai folosit.

Fiecare femeie este frumoasă în felul ei şi este idealul de frumuseţe al unui anumit bărbat. Secretul suprem este să fim noi înşine şi să nu mai încercăm să ne deghizăm în ceea ce nu suntem pentru ca nu vom reuşi decât să atragem bărbaţii greşiţi. Atunci când el te vede aşa cum eşti tu de fapt şi te acceptă, ba te mai şi iubeşte, atunci îţi vei fi găsit perechea potrivită.

Totuşi, femeia rămâne femeie şi nu va înceta niciodată să tindă spre perfecţiune, aşa că nu strică să cunoaştem câteva trucuri care să ofere bustului nostru un aspect cât mai frumos, fără a-l transforma însă radical.

1. Cumpără-ţi sutienul potrivit

Majoritatea femeilor poartă sutienele greşite. Din ce în ce mai multe dintre noi ne cumpărăm sutiene "după ochi". Sfatul meu este să lăsaţi deoparte timiditatea şi să cereţi ajutorul celor de la magazin. Fie din experienţa acumulată de-a lungul anilor, fie din cine ştie ce alte motive, vânzătorii din magazinele de lenjerie intimă chiar se pricep la sutiene şi vor şti mai bine decât tine ce anume ţi se potriveşte.

Poţi folosi sutiene cu bureţei. Mai nou s-au inventat sutienele cu pernuţe de apă. Personal, nu le-am încercat, însă producătorii se laudă ca adaugă un plus de mărime fără sa creeze acel efect artificial. Datorită apei, sânii îşi păstrează flexibilitatea şi par mai naturali.

Sutienele cu sârmă ridică sânii şi îmbunătăţesc aspectul decolteului. Le recomand atâta timp cât sunt perfect comode, fără să îţi preseze pielea.

2. Controlează-ţi poziţia
O metudă simplă şi gratuită de mărire a sânilor este menţinerea unei poziţii corecte a corpului. Atunci când ne cocoşăm, umerii ne alunecă în faţă şi sânii se "ascund" între ei, pe când atunci când avem spatele drept, bărbia ridicată şi umerii traşi spre spate, sânii ies din ascunzătoare şi par mai mari instantaneu. Încercaţi!

3. Lucrează-ţi pectoralii
Acordă-ţi timp pentru dezvoltarea muşchilor pectorali. Poate părea ciudat şi, într-un fel, bărbătesc, dar adevărul este că prin întărirea acestor muşchi poţi crea impresia unor sâni mai mari.

Ce fel de exerciţii dezvoltă pectoralii?

4. Masaj
Se crede că masajul zilnic al sânilor pentru 20-30 de minute poate duce la mărirea acestora cu până la o măsură, datorită stimulării circulaţiei şi produţtiei de prolactină. Masajul sânilor constă în aproximativ 200 de rotaţii/ sân, dimineaţa şi seara. Se pare că rezultatele încep să se vadă după doar 30 de zile.

5. Învaţă să minţi!
Nu e nevoie să apelezi la operaţii estetice. Simpla folosire a machiajului îşi poate mări şi înfrumuseţa sânii. Aplică puţină pudră iluminatoare pe sâni şi puţin bronzer între ei şi în jurul lor. Vei obţine un efect de umbre şi lumini care va da impresia unui bust mai mare.
Aflați mai multe »

Dezintoxicare în 30 de zile


După cum am promis, iată regimul de 30 de zile de sucuri de fructe şi legume. Aveţi câte o reţetă diferită pentru fiecare zi.


Ziua 1
1 măr necurăţat (preferabil verde)
100 varză albă
1/2 lămâie (cu tot cu coajă)

Ziua 2
20 g căpşuni
50 g gulie
1 felie pepene galben
1/2 lămâie (cu tot cu coajă)

Ziua 3
2 buc. mango (decojite, fără miez)
1/2 lămâie (cu tot cu coajă)
1 lingură miere (se dizolvă mai întâi în apă caldă, se lasă să se răcească şi se adaugă peste fructe)

Ziua 4
1 măr
100 g castravete
1/2 lămâie

Ziua 5
100 g struguri
60 g ţelină
1/2 ananas

Ziua 6
50 g ananas
zahăr cristalizat

Ziua 7
10 g ciuperci uscate (se înmoaie mai întâi în apă caldă)
120 g struguri
10 ml miere

Ziua 8
50 g sparanghel (mai întâi se fierbe în apă clocotindă pentru 5 minute)
10 g coriandru
15 g ceapă
2 linguri zahăr brun

Ziua 9
1 banană
100 g dovlecel
50 g măr
100 ml apă

Ziua 10
300 g varză albă
1 portocală
1/2 lămâie

Ziua 11
500 g pomelo

Ziua 12
2 banane
150 g pepene galben
200 ml lapte degresat

Ziua 13
100 g dovleac
1/2 portocală
200 ml lapte

Ziua 14
150 g lotus
1 măr
1/2 lămâie

Ziua 15
150 g lotus
1 măr
1/2 lămâie

Pentru a îmbunătăţi gustul sucului puteţi adăuga şi un praf de sare de mare. Procedeul este acelaşi ca în cazul mierii: se dizolvă în puţină apă caldă, se lasă să se răcească şi se adaugă peste restulo amestecului.
Aflați mai multe »

Mâncarea organică şi avantajele ei. Dieta cu alimente crude

Mâncarea organică se constituie din orice tip de fructe, legume sau produse de origine animală neprocesate, nerafinate, cultivate/ crescute fără ajutorul insecticidelor, ierbicidelor, hormonilor de creştere sau a altor tipuri de chimicale. Animalele de la care provine mâncarea organicăau parte de hrană sănătoasă şi echilibrată şi nu suferă modificări genetice.

Prin consumul de hrană organică nu doar că îţi îmbunătăţeşti sănătatea, dar contribui şi la conservarea mediului înconjurător.

Deşi majoritatea oamenilor cred că mâncarea organică se referă strict la fructe şi legume, adevărul este că în această categorie intră şi: carnea de vită, carnea de pasăre, peştele, pastele, sosuri de diferite feluri, sucuri de fructe/ legume, mâncarea congelată, supe cereale, seminţe, nuci, ciocolată, anumite dulciuri, pâine, lactate, zahăr, miere, vin, diverse siropuri. Toate aceste alimente nu sunt procesate şi nu conţin coloranţi artificiali, arome, îndulcitori, grăsimi hidrogenate, grăsimi saturate, grăsimi trans, aditivi sau conservanţi artificiali si, prin urmare, au un gust mai bun datorită faptului că aromele lor naturale nu au fost alterate de aceste chimicale.

Procesarea mâncării non-organice constă în utilizarea de cantităţi mari de sodiu, zahăr, aditivi şi conservanţi artificiali. Aceste substanţe dau un gust mai bun mâncării, o fac să arate mai bine şi să aibă un termen de valabilitate mai mare. Valoarea lor nutriţională este însă alterată, o mare parte din vitamine, fibre şi nutrienţi pierzându-se în urma procesului de rafinare. În încercarea de a le înlocui, se adaugă vitamine şi minerale artificiale.

Pesticidele din mâncare au fost demult desemnate drept una dintre cauzele unor boli precum Alzheimer, cancer, defecte congenitele, obezitate, etc.

Dieta cu alimente crude este una foarte simplă. Trebuie doar să consumi mâncare organică, neprocesată, negătită, integrală precum fructele, legumele, algele, nucile, seminţele, fructele confiate, etc. Cel putin 75% din mâncarea consumată trebuie să fie negătită (gătitul duce la pierderea parţială a gustului şi nutrienţilor din alimente). Trebuie să urmăm aproximativ acelaşi regim ca şi strămoşii noştrii. Ei nu îşi găteau mâncarea şi cu siguranţă nu îşi procesau mâncarea. Mâncau totul crud si consumau apă de izvor, nu de la robinet. Conform cercetătorilor, obezitatea nu era una dintre problemele cu care se confruntau strămoşii noştrii.

De fapt, dieta cu alimente crude nu este o dietă în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă un stil de viaţă. Suntem mereu ocupate, aşa că ne este greu să ţinem o cură de slăbire. Cu număratul grăsimilor, zahărului, carbohidraţilor sau caloriilor, nu e de mirare că majoritatea femeilor sunt descurajate încă de la început şi renunţă.

Aşa-zisa mâncare dietetică pe care o găsim în magazine este plină de conservanţi si aditivi.

Un astfel de stil de viaţă se poate dovedi însă foarte costisitor, aşa că, pentru început, vă propun un regim de 30 de zile alcătuit exclusiv din sucuri de fructe şi legume. În următorul articol am să vă prezint câte o reţetă delicioasă pentru fiecare din cele 30 de zile. Cura nu este doar una de slăbire, ci şi de detoxifiere a organismului.
Aflați mai multe »

Ads 468x60px

Social Icons

Popular Posts

Featured Posts

Un produs Blogger.